Navigarea pe internet devine mai sigură ca niciodată, cu Mozilla Firefox

de: Alexandru Puiu
17 05. 2019

Creatorii Mozilla Firefox sunt de părere că pot duce la un cu totul alt nivel navigarea pe internet în modul incognito. De aceea, lucrează de ceva timp la modul ”Super Private Browsing”.

La ora actuală, majoritatea browserelor de internet pe care la folosești integrează un mod de navigare incognito. Acela îți permite să navighezi pe internet nestingherit, fără ca istoricul tău de navigare să se salveze undeva și fără ca alți utilizatori ai sistemului să poată afla în vreun fel site-urile pe care le-ai vizitat sau conținutul pe care l-ai accesat.

Modul incognito nu oferă însă un grad sporit de securitate în ceea ce privește tacticile de supraveghere ale operatorului de internet și ale autorităților. Pentru aia s-a inventat Tor. Pornind de la acest set de circumstanțe, cei de la Mozilla vor să integreze o parte semnificativă din funcționalitatea Tor în Firefox. Pentru a profita de ea, vei folosi modul de lucru ”Super Private Browsing”, un fel de super incognito.

Ideea este că, după ce l-ai activat, traficul de internet îți este redirecționat prin servere criptate din rețeaua Tor, pentru a nu mai putea fi interceptat. Conform celor de la Mozilla, modul incognito îți trece în continuare traficul de internet prin serverele furnizorului de internet sau al companiei la care lucrezi, când ești la birou. Ca urmare, este mai puțin anonimizat decât ar crede majoritatea utilizatorilor. În plus, nici nu te protejează de eventuale infecții cu keyloggere sau spyware.

Mozilla speră că va rezolva toate probleme de intimitate online prin integrarea funcționalității Tor în Firefox. Singurul minus al acestui mecanism și motivul pentru care nu-l vei folosi în permanență, ține de o scădere a vitezei de internet. Practic, în momentul în care traficul tău trece prin alte câteva servere înainte să-ți ajungă pe ecran, informația căutată nu mai ajunge la fel de repede pe ecranul laptopului.